
100% BIO: True or False? Cum știi dacă folosești produse cosmetice cu adevărat bio
Consumul bio e un trend ascensiv pe piața românească. Din păcate, la fel de ascensiv e și trendul etichetei bio false.
Aparențele sunt înșelătoare și în cazul produselor cosmetice. Acestea pot fi foarte puțin prietenoase cu pielea, chiar și când eticheta bio e lipită pe ele în cel mai legal mod. Un singur cuvânt, „bio” nu spune totul despre beneficiile unui produs. Certificările sunt primele care spun asta, alături de alte câteva detalii la care trebuie să fii atentă, dacă îți iubești cu adevărat pielea.
- Ingrediente
Produsele cosmetice bio sunt cele care conțin ingrediente naturale, non-invazive pentru pielea ta. Majoritatea au la bază mixuri de uleiuri și extracte, cu efecte benefice asupra pielii. Rețeta lor e simplă și nu se întinde pe lungimea unui roman. Peste 70% dintre ingredientele pe care le vei citi pe etichetă îți vor fi cunoscute.
! Nu toate produsele care conțin ingrediente naturale sunt bio în mod automat. Ele pot fi crescute în medii toxice sau tratate cu pesticide, ceea ce poate face ca produsele „naturale” să fie la fel de periculoase precum cele chimice.
!! Dacă parabenii, gudronul, uleiurile minerale, derivatele petrochimice, coloranții, aromele, OMG, SLS, PEG sau PPG se găsesc în lista de ingrediente, produsul tău „bio” e unul fals.

- Parfum
Mirosurile plăcute sunt ademenitoare, dar când ies dintr-o sticluță pe care scrie „bio” devin un semnal de alarmă. Produsele organice 100% bio au mirosuri subtile, venite strict de la ingredientele lor. Te poți bucura în siguranță de parfumurile îmbietoare de cocos, eucalipt sau miere ale produselor noastre. Ele nu sunt mai mult decât un dar al naturii, pus din pasiune, într-o sticluță. Aici găsești Laptele demachiant natural Angel Kiss.
! Parfumul puternic și persistent al produselor cosmetice ascunde în spatele aromei ademenitoare o formulă chimică neprietenoasă cu pielea ta. Citește cu atenție înainte să îl folosești. Cel mai probabil, produsul are la bază arome artificiale și alte chimicale.

- Reacții adverse
Produsele cosmetice bio se potrivesc oricărui tip de piele. Desigur că pot avea formule create special pentru anumite probleme, însă ele vor acționa asupra oricărui ten. În afara alergiilor consumatoarei la un anume ingredient, produsele cosmetice bio sunt non-invazive.
! Reacțiile adverse precum iritațiile sunt principalul motiv pentru care trebuie să stai departe de produsele chimice. Deși ar fi ideal să poți avea încredere într-o etichetă bio și să folosești produsul tocmai din acest motiv, este necesar să citești ingredientele și să te asiguri că acesta este unul autentic. E o modalitate mai ușoară de identificare a inautentiticății produsului, decât aceea de a îl testa și a avea surprize neplăcute pe piele.

- Termen de valabilitate
Produsele cosmetice bio pot avea termene de valabilitate asemănătoare celor chimice, însă nu depășesc mai multe de câteva luni. De asemenea, este important de observat termenul de valabilitate după prima folosire, care poate fi cu mult redus față de cel propus la data de fabricare.
! Motivele pentru care produsele cosmetice chimice au o durată atât de lungă de viață sunt conservanții și aditivii folosiți în compoziția produsului. Atunci când un produs cosmetic bio are un termen de valabilitate mult prelungit peste 1-2 luni, iar termenul de valabilitate după deschiderea ambalajului nu este specificat, poți avea 100% îndoieli că nu este 100% bio.

- Produse cosmetice certificate bio
Dacă eticheta sau numele bio nu pot dovedi autenticitatea produsului, certificările o pot face cu siguranță. Există mai multe tipuri de certificări, în funcție de regiune sau anumite cerințe. Deși reglementările diferă de la certificat la certificat, toate asigură statutul 100% bio al produsului cosmetic. Pentru biobeauty, certificările principale sunt Ecocert, BDIH, NASAA, EU Ecolabel, NaTure. Mai multe informații AICI.
! În cazul în care alături de cuvântul „bio” nu există o astfel de certificare, tocmai ce ai descoperit un fals.

- Prețuri
Nu este o axiomă, dar majoritatea produselor cosmetice bio au prețuri mai ridicate. Dacă uleiurile din plante și alte substanțe benefice ar fi atât de ieftine, ar fi folosite în toate tipurile de cosmetice. Însă industria chimică beauty le înlocuiește cu aditivi, conservanți, arome și alte chimicale invazive, pentru prețuri atractive.
Formulele produselor cosmetice bio de la Cremeria sunt făcute după rețeta naturii: uleiuri, coenzima, peptide, extracte naturale. Le-am elaborat cu pasiune, din dorința de a pune pe pielea ta natura și nimic mai mult. Toate ingredientele sunt în armonie cu natura, așa cum vei fi și tu când le vei aplica pe pielea ta!

Leave a comment